Traim intr-o lume guvernata de cuvantul “trebuie”. Traim tensionati, stresati, anxiosi, punandu-ne singuri presiune pe noi insine (intr-un mediu care este, in mod implicit, un factor stresor si generator de presiune pe toate planurile).
Trebuie sa intelegi!
Trebuie sa asculti!
Asta trebuie facuta!
Trebuie sa ai incredere in tine!
TREBUIE SA INCERCI*!
*(vezi aici articolul despre minciuna-capcana ascunsa in cuvantul “Incerc”)
Modul in care gandim, modul in care actionam si emotiile pe care le simtim vis-a-vis de o anume situatie sau experienta determina calitatea vietii. Cu tot ceea ce ne incarcam (voit sau nu) determina greutatile pe care le ducem in spate zi de zi – responsabilitati care ne apartin, iar unele care nu sunt ale noastre.
“Trebuie” ne determina lucrurile care devin imperios necesare – dar chiar sunt toate? Nimic nu mai poate fi amanat sau asezat la locul lui nu atat de urgent sau stresant? Desigur, unele lucruri nu pot fi amanate, trecute cu vederea sau ignorate, dar celelalte? Totul e imperios necesar si imediat?
Oare, nu folosim prea mult si prea des acest “trebuie”?
“Trebuie” un gand automat disfunctional
“Trebuie” – notiunea in sine si implicatiile sale pe termen scurt si lung, conotatiile la nivelul imaginii de sine, stresului si anxietatii implicate in acest concept – acest cuvant apartine distorsiunii cognitive (gand automat disfunctional) a perfectionismului.
Trebuie sa imi iasa perfect.
Trebuie sa fiu mereu punctual.
Trebuie sa fac o curatenie luna.
Trebuie sa gatesc cel mai bine.
Trebuie sa fiu partenerul perfect.
Trebuie sa castig.
Trebuie sa am succes.
Si toate aceste “trebuie” genereaza dezamagirea, descumpanirea, esecul si deformarea negativa a increderii si imaginii de sine – daca nu imi iese cum mi-am propus – eu sunt de vina, nu sunt bun de nimic, nu merit. Daca nu sunt perfect, nu sunt demn de a fi iubit.
Acest cuvant genereaza automat presiune asupra noastra – presiune pe care nici macar nu o constientizam. Si ce facem? Ne consumam resursele, energia si vitalitatea in a obtine standardul impus de acesta.
Nu spun ca e inutil cuvantul (si conceptul) “trebuie” – nu are cum sa iasa totul perfect, nu putem castiga mereu, nu putem fi cei mai buni in toate tot timpul, dar putem incerca, ne putem seta obiective de atins sau nivele la care vrem sa ajungem. Uneori avem esecuri (mai mari sau mai mici), uneori o experienta este doar o lectie sau un pas spre a face mai bine acel lucru, uneori pur si simplu nu se intampla – si nu tine numai de noi acest lucru. Traim in lume, in mediu – la care avem nevoie sa ne adaptam, sa tinem cont de el si sa constientizam ce depinde de noi si putem controla si ce nu. Daca ceva nu ne iese cum ne dorim, sau gresim, sau avem o zi mai proasta – asta nu inseamna ca nu suntem buni, ca nu avem valoare sau ca nu meritam. Mai mult decat atat, nu intotdeauna lucrurile ies asa cum ne imaginam atunci cand planuim sau proiectam in viitor – aici, desigur, vorbesc despre setarea asteptarilor realiste, despre ce ne dorim sa se intample si despre impactul pe care il are realitatea asupra noastra uneori.
Distorsiunea cognitiva a perfectionismului are un mod toxic de a ne influenta viata: traim cu impresia ca persoanele apropiate (importante) vor inceta sa ne iubeasca daca nu reusim conform acestui “trebuie”, conform standardelor noastre perfecte. De fapt, trist este faptul ca acest perfectionism de care dam dovada nu ne arata decat ca tocmai noi insine nu ne iubim odata ce ne-am impus asemenea standarde si, totodata, nici nu avem cum sa percem iubirea celorlalti orbiti de lentilele perfectionismului care ne devalideaza.
Antidotul lui “trebuie”
Orice reactie are o contrareactie. Orice lucru se balanseaza.
Astfel ca exista cuvinte si tehnici care ne pot echilibra, care ne pot scoate din perfectionismul in care ne-am blocat la un moment dat, care ne pot reda libertatea de a ne iubi pe noi insine, de a putea sa vedem, sa percepem si sa primim actele de iubire ale celorlalti. Exista cuvinte si tehnici care pot anula acest “trebuie”.
Desigur, una dintre caile cele mai indicate este intrarea intr-un proces psihoterapeutic, dar aici discutia se poate lungi (nu ramane decat ca fiecare sa decida ce este mai bine pentru sine).
La un moment dat s-a facut un experiment interesant: s-a vorbit apei. Au fost repetate 2 serii de cuvinte in fata unui pahar plin cu apa proaspata. O serie de cuvinte negative (ura, furie, durere, suparare, tristete etc) si o alta serie de cuvinte pozitive (iubire, bucurie, lumina, iertare etc).
Cand au fost rostite repetat cuvintele negative, componenta chimica, pana la nivel de ADN a apei s-a schimbat – cristalele apei au suferit transformari negative datorita incarcaturii energetice transmise de cuvinte. In cazul seriei de cuvinte de iubire, luminoase, componenta apei s-a schimbat in mod pozitiv.
Asadar, concluzia cercetatorilor a fost aceea ca ceea ce spunem/ne spunem influenteaza modul nostru de a fi (pana la apa din organism, stiind ca omul contine intre 50%-70% apa). Energia cuvintelor determina energia noastra vitala, energia cu care actionam, starea noastra psiho-emotionala. Cuvintele ne pot bloca, inchide, intrista, ne pot darama, totodata cum tot cuvintele ne pot elibera, lumina, ne pot construi o stare de spirit benefica. Cuvintele si emotiile asociate acestora ne pot imbolnavi sau ne pot insanatosi – atat de mare este puterea cuvantului.
Astfel, ca o scurta concluzie, aceste cuvinte antidot la programele disfunctionale din noi, inclusiv al perfectionistului “trebuie”, repetate in gand sau cu voce tare, aduse ca o contra-balansare la lucrurile care ne dezechilibreaza, ne pot incarca pozitiv si ne pot face viata mai buna:
- Pot
- Stiu
- Vreau
- Inteleg
- Iert
- Actionez
- Fac
- Invat
- Iubesc
Mai mult: pentru a diminua energia negativa adusa de “trebuie”, mai putem face:
Concentrarea pe partile pozitive dintr-o anumita actiune sau experienta. Nu spun sa ajungem sa negam realitatea sau evenimentele negative, sa inchidem ochii la ce este disfunctional, rau sau dureros. Dimpotriva. Sa avem puterea sa privim adevarul in fata in timp ce ne concentram (macar un pic mai mult) asupra aspectelor pozitive dintr-o situatie – si, chiar daca ma veti aproba sau nu, in orice situatie exista si ceva bun (in interiorul situatiei sau adiacent ei).
Constientizarea greutatii cuvintelor – cum ne fac acestea sa ne simtim, ce ne aduc in viata, ce poarta cu ele si ne transmit. Ce asociem cu un cuvant precum este “trebuie”? Ce asociem cu “vreau”, dar “pot”? Ce ne aduce din puct de vedere energetic “fac/actionez” sau “invat”? Cum ne incarca aceste cuvinte? Sa fim atenti la propriul limbaj, mai ales, si la cel al oamenilor din jur – sa constientizam greutatea cuvintelor si sa incepem sa ne pozitionam corect fata de acestea.
Sa fim mereu curiosi, exploratori ai realitatii si ai propriei vieti. Mereu avem ceva de invatat. Odata cu curiozitatea vine si intelegerea ca sunt luc ruri dincolo de zona noastra de control sau confort. A intelege si a accepta realitatea ne poate elibera – nu este totul propria noastra responsabilitate. Nu putem controla tot – DAR ne putem controla pe noi insine.
Daca titlul acestui articol este repetat de 3 ori, atunci, dati-mi voie sa repet de tot atatea ori (cel putin) cuvantul “RABDARE”: rabdare-rabdare-rabdare! Avem nevoie de rabdare – in primul rand cu noi insine si, mai apoi, cu ceilalti, cu lumea, cu propriile noastre drumuri sau scopuri, proiecte sau actiuni.
Pentru a controla acest cuvant impamantenit atat de adanc in cultura noastra, acest “trebuie”, pentru a-l putea observa, inlatura, inlocui si a ne elibera de sub influenta sa, avem nevoie de rabdare, timp si exercitiul constant.
E mai usoara viata fara “trebuie” si mai autentica, mai plina de continut si de realizari – atunci cand totul nu este necesar sa fie perfect, fiecare efort, fiecare lectie, fiecare experienta incepe sa aiba greutatea sa, valoarea sa si sa conteze.
